Japonia – ziua a sasea
Trezire tarzie… Check out Ryokan… Pornit în plimbare…
Am început ziua prin a vedea un templu budist din apropierea Ryokan-ului, Sanjūsangen-dō se numeşte şi numele se traduce prin “Sala cu treizeci şi trei de spaţii între coloane” – un pavilion foarte lung, de culoarea abanosului şi în care pătrunzi după ce te descalţi şi păşeşti în linişte pe lângă o mie de statuete pregătite să-ţi asculte rugăciunile.
Am continuat cu templul şintoist Heian, ale cărui pavilioane splendid vopsite în portocaliu cu verde imită Palatul Imperial din Kyoto şi a cărui superbă poartă impunătoare şi portocalie este cea mai mare din Japonia.
Apoi am luat trenul către Nara, un oraş important al regiunii Kansai din care face parte şi Kyoto, la numai 50 de minute de acesta. La Nara se află templul Tōdai-ji, găzduit de cea mai mare clădire de lemn din lume şi unde domneşte cea mai mare statuie de bronz din lume, şi anume a lui Buddha. Statuia are 15 m înălţime şi 500 tone greutate. Japonezii o numesc Daibutsu. Locul face parte, of course, din patrimoniul UNESCO.
Întreagă stradă care duce la templu, precum şi parcul adiacent, sunt populate de căprioare şi cerbi Sika, foarte sociabili şi dornici să-i alinţi şi să-i hrăneşti cu nişte biscuiţi speciali care se vând la intrarea în parc.
Sala lui Buddha este absolut copleşitoare. Imediat cum intri se simt valuri de energie care te lovesc. Am simţit-o pe pielea mea: la câteva minute după ce am intrat, şiroaie de lacrimi îmi curgeau pe obraz fără vreun motiv anume.
La ieşirea din templu dai de statuia vindecătorului Pindola, unul din cei 16 discipoli ai lui Buddha, statuie despre care se spune că, în ciuda înfăţişării sale uşor înfricoşătoare, poate vindeca diferite boli: trebuie să-l atingi şi apoi să pui mâna pe zona unde ai probleme de sănătate.
Grădina în care se află întregul complex este de un verde perfect aşa că pleci de acolo energizat şi relaxat în acelaşi timp.
Am profitat şi noi de această energizare ca să ne grăbim la gară şi să luăm ultimul tren spre Kyoto şi de acolo Shinkansen-ul către Tokyo.
Trebuie să vă povestesc experiența de la gara din Kyoto, înainte să plecăm către Nara. Ne-am dus la un ghișeu unde o domnișoară, văzându-ne că ne apropiem, s-a ridicat și s-a aplecat în fața noastră. Ne-a întrebat politicos cu ce ne poate ajuta. Noi am rugat-o frumos să ne spună ce trenuri avem către Nara și atunci s-a pornit domnișoara de parcă era băgată în priză: s-a dus în spatele ghișeului de unde ne-a adus o listă cu toate trenurile către Nara și înapoi, ne-a calculat cu ce tren să ne întoarcem ca să putem prinde ultimul Shinkansen către Tokyo, ne-a sfătuit ce tren să luăm ca să fie avantajos ca tarif și ca oră și după ce am achiziționat doar o pereche de bilete, s-a ridicat din nou mulțumindu-ne că am apelat la ea pentru acest serviciu. Vă spun cu sinceritate…. eu nu reușeam să mai articulez niciun cuvânt, iar iubitul meu se amuza copios citându-le pe conaționalele noastre, vânzatoare la casele de bilete din gările românești: “haideți domnișoară, vă hotărâți o dată? Că n-avem timp de pierdut…. dacă nu, dați voie altcuiva mai hotărât să cumpere! Cum, nu aveți mărunt? Nu se poate domnișoară să veniți așa la casă, duceți-vă mai întâi să vă schimbați banii!”
and I am still speechless…
