Traiasca Ferdinand al 8-lea al Spaniei!
O piesa de teatru imi trezeste de regula muuulte sentimente, din cele mai diverse, pe care le rumeg, le inghit si le dospesc in orele ce urmeaza vizionarii.
Ei bine, acum, dupa ce am vazut – desi nu e deloc cuvantul potrivit – piesa de teatru Insemnarile unui nebun, cu Marius Manole, m-am blocat. Nu e de rau. Nu e nici de bine. E de gradul superior exceptionalului… Cateva ore dupa spectacol, mi-am tot repetat, ba in gand, ba cu voce tare: Doamne! Ce minunatie! Doamne! Cum poate fi adevarat? Si am in continuare senzatia ca pentru o ora si 40 de minute am fost intr-o bucla a timpului. Cu el, nebunul, ascutitorul de creioane, indragostitul de fiica generalului, consilierul titular, intelegatorul de limbi cainesti, umilul functionar de la departament, singuraticul jurnalier al propriilor frustrari, rar ambitiosul lucid, dracul, regele Spaniei, internatul medicamentos-docil, copilul inocent si plin de speranta, optimistul care gandeste cu un creier care nu e in cap si care este adus de vant dinspre Marea Caspica…
Ca il iubesc pe Marius Manole o spun de multa vreme, ca ma bucur ca un copil ca impartim aceeasi zi de nastere (cu el si cu alti oameni speciali) o spun si de mai multa vreme, ca am avut cateva scurte ocazii in care am vorbit cu el este probabil bucuria oricarui individ care l-a vazut macar o data pe scena si i se arata ocazia asta, ca ii citesc posturile pe Facebook este iarasi un mare privilegiu, dar ca am ocazia sa il vad jucand asa cum a facut-o in aceasta piesa, este uluirea insasi.
Ma intreb oare din ce este facut el? Are carne si oase ca noi toti? Eu nu cred… Sau poate ca are o salopeta invizibila data de Dumnezeu pe care o imbraca inainte de spectacol si de acolo iese tot. Iar la sfarsit o pune in rucsac si pleaca acasa.
Zicea odata ca a avut de-a lungul vietii lui momente de aroganta, de ingamfare… Pai cum sa nu ai cand esti un Dumnezeu al celei mai frumoase meserii de pe pamantul asta???
Imi dau perfect seama ce povara ce trebuie sa fie un rol ca acesta pentru un om. Imi dau seama ce greu este sa iasa din el la sfarsitul piesei si apoi sa intre in altul si in altul si tot asa.
Imi dau seama ce teama ar putea sa-i fie ca se pierde pe el insusi, Marius Manole care azi are chef sa bea o bere, maine sa doarma mai mult, poimaine sa stea de vorba cu un prieten vechi.
Oare are oglinzi in casa? Poate ca nu… Caci nu are avea unde sa il vada pe Marius… acolo s-ar inghesui catelul Saric, Lopahin, Sonia Oniscenko, Kolea, nebunul Ion, functionarul titular, Ferdinand al 8-lea al Spaniei, Mihail Mihailovici Borkin, politistul batranei doamne, naratorul incurcaturilor caragialesti…
Marius Manole a intrat in patrimoniul national, statul roman ar trebui sa il ingrijeasca cu mare atentie, sa il trimita periodic in vacante de refacere dupa spectacole ca cel de aseara, sa ii construiasca o montura elastica si cu combustibil care sa il alimenteze cu relaxare si energie pentru fiecare clipa pe care apoi ne-o dedica pe scena, noua romanilor.
Am intrebari atat de multe, desi stiu ca niciun actor nu ar raspunde niciodata la ele caci, precum magicienii, ar strica mirajul… si atunci o sa raman cu ele, o sa raman cu o ora si 40 de uluire, o sa raman cu BUCURIA de a fi fost acolo, o sa raman cu mandria ca teatrul romanesc il are pe Marius Manole, iar Marius Manole ne are pe noi, fericiti de harul lui.
cialis sans ordonnance zyban kaufen