Candva am fost aleasa de ingeri
Mariza a plutit deasupra a 4000 de suflete de romani care o asteptau cu teama, cu bucurie, cu lacrimile asteptande…
A intrat…o silueta perfecta, cu miscari calde si gratioase, cu ochi duiosi, cu bucurie in zambet si ne-a cuprins pe toti intr-o plecaciune.
A inceput sa murmure, sa cheme ingerii, sa cante – cum ar zice lumea, sa intre in noi – cum am simtit eu.
Treptat romanii se descopereau pe ei cum nu au mai facut-o poate niciodata. Au inceput sa dispara problemele zilnice, sa se dizolve gandurile negative si teama de un viitor neclar, au parasit unul cate unul tarcul stramt al realitatii marsave si au pasit incet in arena infinita a lui Dumnezeu. Unde ii primea Mariza.
Am plans incontinuu, din primul moment cand am vazut-o si pana in clipa despartirii. Noi toate. Femei care iubim, nastem, urlam si iar iubim. Ea era Regina care ne conducea catre mantuire.
Va aduceti aminte ultima scena din filmul Parfumul? Cand o picatura din lichidul magic a adus fericirea pe pamant? Acelasi lucru s-a intamplat in acea seara… ne-am amestecat, am iesit din noi, ne-am daruit ei, implorand-o sa nu ne lase s-o parasim vreodata.
Mariza m-a ucis incet! Mi-a cantat, mi-a dansat, m-a atins, m-a certat, m-a stors, mi-a zambit, m-a iubit…
mi-e dor de ea…
